INSPIRATION,  LIFESTYLE

Lesson learned – cum să evităm trimtierea unor mailuri cu greşeli

Finalul de an este de obicei momentul în care tragem linie şi vedem ce a însemnat anul care tocmai se încheie pentru noi. Ne gândim la lecţiile pe care le-am învăţat, la oamenii pe care i-am întâlnit şi la ce putem îmbunătăţi în anul care vine. Ei bine, iată ca acum, la final de an, am adăugat încă o lecţie la bilanţul acestui an.

Cu toate că mereu încerc să mă uit cu atenţie peste mailurile pe care le trimit ca să fie totul în ordine, uite că am dat-o în bară şi m-am gândit să împărtăşesc această experienţă şi cu voi, în speranţa că vă va ajuta să nu faceţi astfel de greşeli în viitor. 🙂

Situaţia

Am avut de trimis nişte mailuri cu cereri de parteneriate media la o serie de publicaţii online din Cluj. Problema este că m-am pierdut în detalii şi textul mailului a rămas greşit, iar mailurile au fost trimise. Din fericire, unul dintre destinatari mi-a răspuns atrăgându-mi atenţia asupra greşelii şi nu pot decât să îi mulţumesc.

 

Aflată într-o situaţie de criză trebuia sa remediez cât mai repede problema întrucât vroiam ca totul să iasă bine.

Din păcate mailurile nu pot fi rechemate (numai daca le trimiţi din Outlook şi dacă destinatarul nu le-a citit deja), aşa că singura modalitate a fost să îmi cer scuze pentru greşeală şi să retrimit informaţiile, de data aceasta corecte.

mistake
5 lucruri pe care trebuie să le faci înainte de a trimite un mail

  1. Citeşte, reciteste şi re-reciteşte textul – caută greşeli de ortografie, typos care pot apărea din viteza prea mare cu care scrii la tastatură, verifică încă o dată toate substantivele proprii, adresele şi numerele de telefon.
  2. Roagă un prieten să se uite peste textul tău – este ştiut faptul că după o vreme ajungem să fim atât de familiari cu textul nostru încât e posibil să sărim cu vederea unele greşeli.
  3.  Încearcă să citeşti textul de la coadă la cap – este sfatul primit astăzi de la un coleg. Astfel nu te vei focusa pe conţinut, ci pe cuvinte şi vei vedea greşelile mai uşor.
  4. Lasă textul “să se odihnească” între momentul în care l-ai scris şi momentul în care vrei să trimiţi mailul.
  5. Nu fii repezit(ă)! este ultimul sfat, dar şi cel mai important. De cele mai multe ori graba strică treaba, aşa că este mai bine să trimiţi mailul acela cu jumătate de oră mai târziu, decât să îl trimiţi în grabă şi plin de greşeli.
Voi aţi avut experienţe similare? Ce aţi făcut?
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.