Our trip in reverse – Transalpina
Pentru că ar fi mult prea mult să vă povestesc despre tot concediul într-o singură postare, voi începe astăzi cu sfârşitul, adică Transalpina, urmând ca în celelalte postări să vorbim despre Lefkada cu plajele ei superbe şi restul locurilor frumoase prin care am trecut. 🙂
la urcare am avut “norocul” de a intra în nor. Noroc că nu eram eu la volan, ca nu se vedea foarte mult în faţă, iar faptul că drumul era nemarcat şi că nu au terminat încă de instalat parapeţii în vârf nu a fost deloc de ajutor.
Ajunşi în vârf, am ieşit din nor şi am dat peste un peisaj foarte frumos. Dacă pe Transfăgărăşan mi s-a părut frumos, Transalpina îl întrece.
Aerul este curat, iar natura ne-a oferit un spectacol unic de lumină şi culoare în doar câteva minute!
Voi putea trece cu siguranţă Transalpina în top 10 locuri preferate din ţară!
La coborâre am avut tendinţa să ne oprim din 100 în 100 de metri pentru a fotografia. Bineînţeles că nu am putut aşa de des, dar am mai oprit într-un punct de belvedere unde se vede drumul foarte frumos.
Cu siguranţă vom reveni pe Transalpina şi sperăm să prindem şi o zi cu soare şi vă recomand şi vouă să mergeţi.