6 Decembrie – Scoala de Mos Craciuni
Imaginaţi-vă o şcoală unde aţi învăţa totul despre cum să fii un Moş Crăciun perfect, iar la finalul cursului de o săptămână primiţi diploma B.S.C (Bachelor of Santa Claus).
Nu, nu e o glumă, este vorba despre şcoala de Moş Crăciunui fondată de Charles Howard în Albion, New York în 1937. Alfred Eisenstaedt le-a făcut o vizită viitorilor Moş Crăciuni în anul 1961, imortalizându-i pentru un reportaj în revista LIFE:
Charles W. Howard a contribuit, alături de Raymond Joseph Yellig, la creare imaginii lui Moş Crăciun, aşa cum îl ştim noi astăzi. El a fost Moşul din parada anuală de Crăciun a lanţului de magazine Macy’s din 1948 până în 1965, iar cu aşa o experienţă nu e de mirare că a contribuit la formarea a sute de Moş Crăciuni. 🙂
Sosiile lui Moş Crăciun învăţau la şcoala de Moş Crăciun cum să creeze costumul perfect, cum să tragă cu ochiul copiilor şi cum să îşi perfecţioneze “Ho ho ho”-ul.
Barba şi părul Moşului erau confecţionate din păr de iac, iar pentru cei mai slăbuţi, existau perne speciale pentru a-i face să semene câte mai mult cu adevăratul Moş Crăciun.
Pe lângă detaliile legate de apariţie, apropos părul şi barba Moşului sunt făcute din păr de iac, Howard îşi învăţa elevii cum să facă faţă copiilor neastâmpăraţi sau celor care plâng. A, şi să nu uităm de copii care îl trag pe Moş de barbă – dacă observaţi o sclipire drăcească în ochiul copilului, prindeţi-vă barba bine de dedesubt şi strigaţi “Au!” atunci când copilul trage de ea. 🙂
În fotografia de mai jos, John Ray ţine diploma care îl numeşte ajutorul Moşului. Anul viitor va putea să obţină diploma B.S.C (Bachelor in Santa Claus), bineînţeles dacă aduce recomandări de la clienţi şi după ce susţine o teză de 1500 de cuvinte. Doar nu poate orice să fie Moş Crăciun cu una cu două. 😉
Să afirmi că nu există Moş Crăciun este cel mai eronat lucru de pe lume. Moş Crăciun este o idee transmisă din generaţie în generaţie. În timp, această idee ia o formă umană. Poate că dacă toţi copii şi adulţii ar înţelege simbolismul acestei nopţi vom putea ajunge să avem pace în lume şi bunăvoinţă în rândul tuturor oamenilor, oriunde s-ar afla ei.” – Charles Howard
Jurământul lui Moş Crăciun
În martie 2009, nepoţii lui Charles Howard şi Jim Yelling au prezentat la convenţia naţională a Moşilor Crăciun jurământul lui Moş Crăciun, un document care conţine opt crezuri fundamentale ale tuturor celor care îl vor împersona vreodată pe Moş Crăciun.
(Re)surse: