ADVENT,  CRACIUN,  INSPIRATION

21 Decembrie – Mos Craciun exista!

Virginia O’Hanlon avea opt ani atunci când i-a scris o scrisoare editorului ziarului newyorkez The Sun. Răspunsul pentru Virginia a fost publicat sub forma unui editorial în ediţia din 21 septembrie 1897 a ziarului. Jurnalistul Francis Pharcellus Church a făcut istorie, editorialul său devenind cel mai reprodus editorial dintr-un ziar din toate timpurile.
Iată ce i-a scris Virginia editorului cotidianului The Sun:

Dragă editor: Am 8 ani.
Unii dintre prietenii mei susţin că nu există Moş Crăciun.
Tata spune: “Dacă vezi ceva în THE SUN înseamnă că aşa e cum spun ei.”
Vă rog să îmi spuneţi adevărul: există Moş Crăciun?
Virginia O’Hanlon
115 West Ninety-Fifth Street.
VirginiaLetter
Sursa foto: http://www.studioschoolnyc.org/VirginiaOHanlon.html

VIRGINIA, prietenii tăi se înşeală. Au fost afectaţi de scepticismul unei vârste sceptice. Ei nu cred decât în ceea ce văd. Ei nu cred că poate exista ceva care nu poate fi înţeles de minţile lor micuţe şi sceptice. Să ştii, Virginia, că toate minţile sunt micuţe – fie ele ale unor copii sau ale unor adulţi. În universul nostru omul este doar o insectă, o furnică din punct de vedere intelectual în comparaţie cu lumea fără limite care îl înconjoară şi în comparaţie cu capacitatea de a asimila şi înţelege tot adevărul şi toată cunoaştere.Răspunsul lui Francis Pharcellus Church a fost următorul:

Da, VIRGINIA, există Moş Cărciun.  El există, la fel cumexistă dragostea şi generozitatea şi devotamentul, iar tu ştii că acestea abundă în viaţa ta şi îţi oferă bucurie. Cât de insipidă ar fi lumea dacă Moş Crăciun nu ar exista. Ar fi la fel de tristă ca şi când nu ar exista nicio VIRGINIA. Atunci nu ar exista niciun pic de credinţă copilărească, nu are exista poezia şi nici dragostea să ne facă existenţa tolerabilă. Nu am avea parte de nicio bucurie, în afară de simţ şi văz. Lumina eternă oferită lumii de către copilărie s-ar stinge.
Să nu crezi în Moş Crăciun! La fel de bine poţi să nu crezi nici în zâne! Ai putea să îl rogi pe tatăl tău să angajeze oameni care să vegheze toate şemineele din lume în Ajunul Crăciunului pentru a-l prinde pe Moş Crăciun. Dar şi dacă aceştia nu l-ar vedea pe Moş Crăciun coborând pe horn, ce ar demonstra asta? Nimeni nu îl poate vedea pe Moş Crăciun cum coboară prin horn, dar asta nu înseamnă că el nu există. Lucrurile cele mai reale pe lumea aceasta sunt acelea pe care nici copii, nici oamenii mari nu le pot vedea. Ai văzut vreodată zânele cum dansează în iarbă? Sigur că nu, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Nimeni nu poate concepe şi nici nu îşi poate închipui toate minunile nevăzute din lumea aceasta.
Poţi să desfaci jucăriile copiilor ca să vezi ce face zgomotul din interior, dar există un văl care acoperă lumea nevăzută, care nu poate fi îndepărtat nici de cel mai puternic om de pe pământ. Doar credinţa, poezia, dragostea, romantismul pot îndepărta acest văl şi ne pot dezvălui frumuseţa suprarealistă care se ascunde în spatele său. Oare e totul adevărat? Ah, VIRGINIA, pe lumea asta nu există nimic mai real sau mai statornic. Nu există Moş Cărciun?! Mulţumesc lui Dumnezeu, el trăieşte şi va exista mereu. Chiar şi peste o mie de ani de acum, Virginia, ba nu, chiar şi peste de zece ori zece mii de ani, el va continua să bucure inimile copiilor. (Tradus din engleză. Sursa)
125819383309514527_MDgZV5bV_c
Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.