Uncategorized

Ce am învățat la SMS Cluj

Și iată că a trecut și Social Media Summit-ul de la Cluj. A fost un eveniment foarte bine organizat și primul de acest gen din Cluj.
Trebuie să recunosc că nu am aflat multe lucruri despre care să nu fi auzit cel puțin până acum, dar nici nu regret că am fost. A fost o zi plină în care am învățat câte ceva.

Am învățat de la Sergiu BirișSocial Media is the new black și că poate genera efecte în offline din exemplul campaniei La Mall de pe trilulilu.

Grant McKenzie de la Ursus ne-a arătat ce înseamnă o prezentare bine pregătită și bine susținută. El ne-a vorbit despre arhetipul conducătorului proiectat asupra strategiei de marketing a Ursus – Regele berii în România. Prezentarea sa a avut și formă și fond, iar Grant este un speaker carismatic care știe cum să atragă publicul de partea sa. Pe lână strategia online a Ursus România, Grant ne-a vorbit despre planurile de a înființa o mini-brewery la Cluj și să transforme Clujul într-o destinație turistică pentru iubitorii de bere, la fel cum este orașul Pilsen în Cehia. Mă bucur să văd că Ursus nu a uitat de unde a plecat și vrea să facă ceva special pentru clujeni – bere care nu se va mai găsi altundeva.

Mi s-a confirmat de Daniel Pană de la BCR că social media trebuie integrat în planul de comunicare a companiei și că BCR a început social media pe Netlog.

Valentin Deac, CEO Nokia, ne-a arătat că Mobile Social Media este viitorul Social Media din punctul de vedere al unui om care are pregătire tehnică și conduce una din cele mai mare companii de IT&C din țară.

Adrian Hădean ne-a vorbit despre brandul personal în online și am învățat că este foarte important să îl susții și în offline. ”Doar nu poți să mulgi vaca aia [n.a din Farmville] ca să pui laptele în cafea.” There is life beyond social media.

 Lucian Dumitrescu de la Digital Star, agenția de online a Leo Burnett, a vorbit despre cei 7 pași ai campaniilor pe facebook. Trebuie să fim atenți la faptul că nu toată lumea e pe facebook și e foarte important să îți stabilești publicul țintă înainte de a începe o campanie în acest mediu.
De asemenea, am aflat despre regula 90/9/1. Conform acesteia, 90% dintre utilizatorii de facebook doar citesc conținutul postat, 9% interacționeayă din când în când cu acesta și doar 1% postează foarte des.

Piticu a vorbit despre campaniile desfășurate pe Twitter a căror regulă de bază este faptul că pe twitter nu te limitează nimeni cu nimic. Este de asemenea foarte important să nu uiți de twitter o dată ce ai ajuns în acel mediu pentru că și followers-i tăi vor uita de tine. 

Chinezu face diferența între PR (Public Relations) și Social Media (People Relations) și definește două categorii: PRizdele și blogerii fițoși în încercarea de a le da oamenilor de PR niște sfaturi de”așa nu” când vine vorba de bloggeri. Una dintre cele mai importante dintre aceste sfaturi: Comunicatul de presă e pentru presă, nu pentru online.

At the end of the day, Manafu a prezentat în 5 slide-uri sinteza zilei: pentru a crea o strategie pentru social media trebuie să pleci de la strategia de business cu obiectivele ei (acest lucru ni l-a spus și Larisa Toader la workshopul Buticul de PR). Strategia de social media este parte integrantă a strategiei de comunicare.

All in all, am învățat într-o zi multe lucruri noi despre online pe care nu ți le-ar putea spune la facultate ținând cont că profesorii noștri nu se prea implică în lumea web 2.0 chiar dacă scriu despre asta. Pe lângă cele învățate, mi s-au confirmat multe lucruri despre social media pe care le citisem/văzusem deja și mi s-a confirmat faptul că metodele de cercetare sunt importante în științele comunicării după ce am văzut studiul realizat de GfK despre ce așteaptă companiile de la social media.  

Redactorul șef al revistei Biz a plecat de la Cluj cu promisiunea că vor realiza topuri cu cei mai influenți/populari bloggeri din România, dar pe regiuni. Așteptăm cu interes rezultatul!

Later Edit: Pe site-ul evenimentului au apărut și prezentările speakerilor din 16 bdecembrie.

Ti-a placut? Distribuie-l!
Share on Facebook
Facebook
Tweet about this on Twitter
Twitter
Share on LinkedIn
Linkedin
Pin on Pinterest
Pinterest

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.